Creative Junkies S2 EP3: Mădălina Andronic – Arta ca Refugiu
Creative Junkies este o serie de interviuri cu artiști grafici cool & inspiring. Ăsta-i sezonul doi.
Îmi doresc ca arta mea să fie un refugiu… să rămână independent și neatins de chestii lumești.
Mădălina Andronic este acea zână bună care te ia de mână și te transpune într-o lume idilică unde să te încarci cu energie prin ilustrațiile ei cu „fete cu spaghete”, plaje unde te mângâie soarele, folclor și iubire pură. Ea se autocaracterizează drept „ illustrator inspired by love, folklore and la dolce vita ”.
Cine este Mădălina Andronic?
Când vine vorba despre identitate, ea vorbește mult mai mult prin arta ei și mai puțin despre ea ca om. E ilustratoare, mamă de pisică și soție, poate nu neapărat în această ordine. Trăiește în Puglia, Italia și spune că într-un scenariu ideal ar vrea să nu se vadă lucrând la bătrânețe. „Inspirația mea, surprinzător, vine din lucruri foarte reale. Ce desenez eu e inspirat din ce trăiesc sau din locul în care sunt. Tot felul de momente din astea foarte personale transpuse în ilustrații.”
Chiar dacă arta ei prezintă des fete cu părul în vânt care se bucură de viață, ea spune că dacă și-ar alege un personaj din folclorul românesc, sigur nu ar fi vreo Cosânzeana sau trophy wife. Poate că ar alege o Ileana cea șireată, un alt model pentru fetițe, care le învață să se salveze singure. Sau un Păsări–Lăți–Lungilă care vrea să cuprindă cât mai mult, pentru că se identifică astfel cu dorințele ei de autocunoaștere și descoperire a lumii. „Pentru mine acasă e mai mult un sentiment legat de persoana cu care împart, decât unde.”
Ilustratoare și praf magic
Despre cum e viața de femeie care lucrează în zona creativă, Mădălina spune că din fericire ilustrația e dominată de feminin, chiar dacă mai dai și peste your usual male client câteodată. Dar ea este foarte tranșantă în interacțiunile sale, indiferent de gen. Spune că nu a ilustrat vise, poate doar o singură dată.
În schimb, transpune experiențe proprii într-un limbaj special și vede cum rezonează alții cu ideile sale, cum găsesc semnificații. Îi place să vadă lucrurile light and pretty, chiar dacă asta nu înseamnă că nu are și ea luptele sale, dar alege să păstreze partea aceea de căutare pentru sine. „Nu sunt genul de artist care să se hrănească din lucruri triste… Îmi doresc ca arta mea să fie un refugiu… să rămână independent și neatins de chestii lumești.”
În ceea ce privește credințele, spune că nu e bisericoasă sau spirituală, dar are o relație specială cu the higher power: „Dumnezeul meu e bun, nu e pe shaming sau pe frică.”
O amintire care i-a marcat copilăria este de când a locuit cu părinții și bunica la Constanța. Iar bunica era specialistă în dulceața de smochin și o găteau împreună, acesta fiind gustul pregnant al copilăriei, unde afară era cald, în bucătărie era penumbră și bunica făcea o magie.
Pentru ea, izolarea a fost un „accident slow motion”, mai ales că locuiește în Italia și a fost in the middle of it, iar incertitudinea și-a pus cel mai tare amprenta. Profesional, în primele 6 luni spune că a fost pe zero, pentru că nu își ajustase la realitate suficient de repede așteptările pentru 2020 și a fost violent. „A trebuit să-mi fracturez creierii”, spune ea despre căutarea soluțiilor atunci când “se duc toate în cap pe rând.” Dar acum se redresează.
Despre planul pentru 2021, spune glumeață că nu se mai așteaptă la nimic, așa că funcționează foarte bine: „N-am altă șansă, decât să merg în continuare cu ce am de făcut și să sper că acest refugiu va avea aceeași însemnătate sau o însemnătate și celor cărora mă adresez.”
Arta ca terapie și pentru alții
Spune că a remarcat că arta sa poate să fie terapeutică și pentru cei care o primesc. I-a scris cândva o clientă care a comandat un hanorac cu o ilustrație din colecția ACASĂ că pentru ea a fost ca un fel de pansament, pentru că și-a pierdut recent partenerul și așa a găsit un alt mod prin care să își aline durerea.
Mădălina spune că ajuns să fie o formă de terapie actul execuțional în sine, când desenatul devine momentul ei în care își pune un podcast sau serial sau nimic pe fundal, pentru că nu poate să lucreze cu muzică. Spune că inspirația nu vindecă, dar imortalizează momente frumoase din viața ei. În plus, are umor (uneori chiar inappropriate, glumește), cinism și pragmatism, iar acestea o salvează din multe situații, iar partenerul său este „din același aluat”. Se menține mereu ocupată și crede că fericirea este o opțiune, până la un punct, fără intenția să diminueze problemele celorlalți.
Nu împărtășește mindsetul artistului care vrea să schimbe lumea prin ce face și și-a dat seama că nu îi pasă nimănui efectiv de multe aspecte ale vieții ei, așa că doar ea trebuie să fie împăcată cu ceea ce face. Se adaptează, e flexibilă, a stat în cămin și în tabere și își păstrează calmul în situații. O enervează când oamenii pronunță numele proprii greșit.
Relația cu social media
Se luptă cu rețelele sociale, e cu telefonul în mână până ajunge la mindless scrolling și nu este deloc mândră de asta. Ca artist spune că este important să fii vizibil online, dar este și obositor câteodată: „Se așteaptă să produci lucruri într-un ritm mult mai rapid decât în mod normal și riști să produci doar de dragul de a produce”. În plus, mulți potențiali clienți ajung să se bage în seamă pe social media unde mesajele lor se pierd mai ușor, în loc să folosească mailul sau formularul de contact și intervine frustrarea, mai ales când alți artiști fac asta și tu nu, pentru că ai principiile tale. „Cred că dacă Michelangelo ar avea Instagram și ar picta Capela Sixtină n-ar avea mai mult de 5000 de like-uri”, spune Mădălina despre reach, algoritmi și cum le îngreunează munca artiștilor.
În ceea ce privește un trend pe care nu l-ar urma, sigur ar fi legat de zona politică sau biserică, pentru „că riști să îți pui poalele în cap degeaba. Sunt în punctul în care dacă pot să zic nu, o să zic foarte mult nu” și consideră că foarte multă lume se urcă pe un val doar ca să profite, fără să însemne de fapt nimic și fără să rezolve ceva.
Perspectiva sa asupra lumii poate să pară mixtă, cu adevăruri inconfortabile și frumusețea care stă în spatele nebuniei. Îți stârnește curiozitatea, de asta am vrut să vedem după ce se ghidează, ce words of wisdom stau în spatele ecranelor. „Mai bine mă duc și beau un pahar de vin și mă uit pe pereți.”
Inspirație
Când vine vorba despre oameni din breaslă de care îi place pentru cum le funcționează creierul, ni le recomandă pe Maria Surducan și Paula Rusu.
Dacă ar exista un Tinder în care ilustratorii să facă match cu potențialii clienți, descrierea ei ar fi „Dacă vrei moca, swipe left” sau orice titlu din Manual, inițiativa ei și a Paulei Rusu, care s-a născut dintr-un cumul de experiențe comune și prin care își doresc să alfabetizeze un pic zona aceasta. Să îi învețe și pe ilustratorii noi „cum să te comporți ca să nu îți dai singur cu bățul peste picioare.”
Când vine vorba despre cărți, spune că îi place literatura românească pe care o hulesc oamenii, scriitura aceea clasică. O carte utilă pe care ar recomanda-o este „Cele 5 limbaje ale iubirii” de Gary Chapman. Legat de cuvântul românesc preferat, îi e greu să aleagă, dar îi plac cele cu sonoritate de tipul „sfeclă”. Un gând de încheiere cu care ne lasă este că „Mai binele e dușmanul binelui”, spune ea despre FOMO și despre cum ne fură roata în care intrăm și alergăm fără să mai știm de ce.
Acesta a fost Episodul 3 din Sezonul 2 al Creative Junkies, seria unde descoasem creativi din online-ul românesc și ne lăsăm inspirați cu insights & knowledge despre artă și business. În colaborare cu Beatrice Crețu @beatricecretu_.
